joi, 14 mai 2015

Transfăgărășan


Transfăgărășanul  este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bașcov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara

, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.
Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala Cabană Cumpăna).
  
Drumul "printre nori", așa cum este el supraintitulat, se află situat pe Drumul National 7C. Traseul începe din localitatea Bașcov a județului Argeș și se termina în localitatea Cartișoara a județului Sibiu.
Printre zecile de motive pentru care am ales acest traseu turistic, și care vor reieși automat din descrierile peisajelor, un motiv foarte important în alegerea mea este importanta istorica a drumului Transfăgărășan, care reușește sa lege regiunea Munteniei de cea a Transilvaniei. Am ales acest loc pentru a le dovedi celor care au avut ocazia sa viziteze Alpii din Italia, Austria, Elveția sau Franța, și care au mai văzut șosele asemănătoare, faptul ca și Romania deține o astfel de sosea. Transfăgărașanul este "drumul oaselor", deoarece aici au fost consemnate sute de pierderi de vieți omenești, și chiar dacă istoria a lăsat dovada ca s-au pierdut doar zeci de vieți omenești, cei care încă mai trăiesc și care au participat la "sculptarea" munților, precizează ca sunt de ordinul sutelor de vieți pierdute pentru construirea acestui drum.
În privința eforturilor ele au fost atât materiale cât și fizice, dar au avut un rezultat pe măsură așteptărilor. Pentru un simplu turist acest drum nu înseamnă decât o călătorie în natura, de aceea l-am ales pentru aceasta prezentare, deoarece în afara de importanta turistica, vizitatorii trebuie sa conștientizeze și importanta sa istorica. Drumul leagă Muntenia de Transilvania iar pentru cunoscătorii și iubitorii de istorie, problema construirii drumului a fost luata în considerare la 8 ani de la ideea planului inițial, invazia Cehoslovaciei din 1968 fiind impulsul, care l-a determinat pe Nicolae Ceaușescu (al cărui nume trebuia sa îl poarte dacă acesta nu ar fi refuzat propunerea) sa îl pună în aplicare. Lucrările drumului au durat din decembrie 1969 pana în septembrie 1974, iar asfaltarea sa a durat 6 ani pana în 1980.
Din punct de vedere geografic, drumul se afla situat în cel mai înalt lanț muntos din țara noastră, și anume Munții Făgăraș care fac parte din cercul Carpaților Meridionali.
Din punct de vedere turistic, Transfăgărășanul reprezinta un punct de atracție major pentru turiști atât din Romania cât și de peste hotare, datorita numeroaselor atracții turistice existente pe întreg traseul.
Pentru mine, acest drum reprezinta o înălțare fizica  și spirituala a trupului atât în sens figurat cât și în sens propriu. De ce spun acest lucru? Fiindcă aici am simțit preț de o zi ca pot prinde aripi și pot ajunge ca o pasare zburătoare, pe cele mai înalte culmi montane. Totodata, am putut ,,atinge” norii și am descoperit minunile oferite de natura. Senzația oferita de Transfăgărășan este unica, inedita și spectaculoasa, și cel mai important, drumul este perceput prin ochii celui care-l privește, de aceea descrierea mea este una strict personala și subiectiva. Trebuie sa va precizez de la început faptul ca drumul a reprezentat pentru mine o provocare, și m-am simțit pe tot parcursul sau, în mașină, ca într-un carusel al distracției și al morții deopotriva. Acest lucru reprezinta un motiv în plus pentru prezentarea acestei rute, fiindcă Transfăgărășanul rămâne singurul loc în care am reușit să fiu încercată de atâtea sentimente complexe și contradictorii, cum niciun alt loc din Romania nu a reușit sa ma facă sa simt. Mașina a reprezentat un carusel al distracției și al morții, deoarece de-alungul ,,șarpelui încolăcit” asa cum îl numesc eu, este de ajuns un scurt moment de neatenție și puteți scăpa în prăpastii de peste 9 km din care numai moartea va mai poate prinde în brate. Dovada a acestui lucru stau crucile de pe marginea șoselei care au fost ridicate în memoria celor care și-au pierdut viata.
De asemenea pentru mine Transfăgărășanul are o importanta deosebita deoarece îmi întărește convingerea ca natura ,,oferă” și noi oamenii trebuie sa ,,prețuim”, aceste doua cuvinte cheie sunt esențiale pentru a ne bucura de mediul încojurător!


Recomand Transfăgărășanul tuturor categoriilor de turiști. Când spun ,,categorii de turiști”, ma refer aici la oameni de toate vârstele, fiindcă indiferent câți ani aveți, aceasta ruta montana va va impresiona prin frumusețea ei rara chiar dacă sunteți genul de persoana pragmatica, sau genul de persoana sensibila, înclinata spre reverie. Pentru mine, Transfăgărășanul a rămas locul în care Bucuria, Frumusețea, Cunoașterea, Visarea s-au contopit cu Teama, Melancolia și Adrenalina, iar acest lucru a constituit o experiența personala intensa în care s-au întâlnit trăiri opuse ca într-un joc.
Va recomand Transfăgărășanul dacă va plac senzațiile extreme, dacă vreți sa petreceți o zi pe aceste meleaguri bucurându-va de aerul tare al muntelui și de liniștea oferita de natura și mai ales dacă va iubiți țara și apreciați adevărata valoare a bogățiilor naturii. ,,Drumul printre nori” trebuie sa ocupe primul loc în topul locurilor de văzut din lume, cu atât mai mult dacă sunteți romani deoarece aici veți întâlni peisaje frumoase, diferențe mari de nivel, foarte multe serpentine care reprezinta o provocare pentru mașini și șoferi, multe obiective turistice la care trebuie sa va opriți și sa faceți poze și despre care va voi povesti detaliat la punctul 4.
Aceste obiective sunt: Lacul Vidraru, Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Lacul glaciar și Cascada Balea, platforma Belvedere, statuia lui Prometeu cu fulgerul în mana(Omul de Fier), Tunelul Balea, Cascada Capra, Poarta Genistilor si Poarta Intalnirii, toate acestea fiind prezente pe o lungime de 92 de km ale acestui drum cu doua benzi.
Va recomand Transfagarasanul pentru ca este considerat cel mai interesant și spectaculos drum din lume, aflat la altitudinea de 2042 m, conform publicațiilor internaționale. Pentru cei care iubesc mașinile și cunosc emisiunea și revista celor de Top Gear, acest lucru nu le este străin, fiindcă cei trei prezentatori au fost veniți la noi în țară pentru a testa niște mașini și cu aceasta ocazie au descoperit și renumitul Transfagarasan de care au rămas absolut impresionați. Cinefililor nu le este nici lor străin faptul ca al doilea film din Ghost Rider a fost turnat în Romania pe Transfagarasan. Ce vă spune acest lucru? Decât faptul ca pentru nimic în lume nu trebuie sa ratați aceasta destinație turistica, ce a constituit pana în prezent, platourile de filmare ale unei emisiuni și ale unui film renumit.
Pe străini i-am impresionat, asa ca voi ce mai așteptați? Cu siguranță ca noi romanii nu trebuie sa ratam ocazia de a vizita cel mai cunoscut traseu montan care se afla la câțiva kilometri distanta de noi, măcar o data în viata.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu